Cele şapte oglinzi eseniene (partea a doua)

(Vezi prima parte a articolului la linkul:  https://adrianamanolica.wordpress.com/2015/08/25/cele-sapte-oglinzi-eseniene-partea-i/)

4.309103_277988298981222_1505354268_n A patra oglindă corespunde recunoaşterii formelor de dependenţă din viaţa ta. Toată viaţa învăţăm tipare de comportament. Uneori aceste tipare devin de-a dreptul obsesive: tot ce este aparent diferit va fi forţat de către tine să intre în tipar. Dai naştere unei forme de dependenţă comportamentală şi nu neapărat legată de tutun, alcool sau droguri. Există altele, mult mai subtile. De exemplu, setea de putere, patima banilor sau dorinţa de a-i controla pe ceilalţi. Pe măsură ce obţii tot mai multă putere, tot mai mulţi bani sau deţii tot mai mult controlul, renunţi la câte ceva sau chiar la cineva drag – pentru că nu mai încap. Poate fi vorba despre prieteni, colegi sau chiar familie. Dacă remarci la tine un şablon de gândire sau de comportament, trebuie să ştii că el nu a apărut peste noapte. El s-a dezvoltat pas cu pas, îndepărtând astfel, în acelaşi ritm, ceva drag sufletului tău pentru a face loc dependenţei. Frumuseţea acestei oglinzi este că poţi oricând recunoaşte un tipar şi, odată cu el, poţi pune pe hârtie toate renunţările tale. Astfel poţi începe să recuperezi ce ai pierdut şi îţi poţi reaşeza viaţa. Felicitări! Ai învăţat a patra lecţie!

5. A cincea oglindă este oglinda mamei/tatălui . Se pare că este una dintre cele mai importante lecţii de viaţă. Este oglinda pe care părinţii noştri ne-o pun în faţă, în special în timpul copilăriei, în care ne vedem cu aşteptările şi credinţele noastre. Dacă părinţii ne judecă în permanenţă şi ne dau de înţeles că nimic din ce facem nu e bun, este foarte posibil ca acţiunile lor să reflecte tocmai lipsa noastră de încredere în forţele proprii sau convingerea că nu suntem suficient de buni. Această oglindă ne spune mai multe despre noi decât toate celelalte şi ne poate explica de ce am trăit viaţa în modul în care am făcut-o. Dacă ar fi să treceţi pe o foaie de hârtie câte trei calităţi, respectiv trei defecte atât pentru mama, cât şi pentru tatăl vostru – aşa cum îi vedeţi acum, cu ochi de adulţi, este foarte posibil să fie percepţii diferite de cele pe care le-aţi avut în copilărie, dar care vă descriu mai degrabă pe voi decât pe ei. Şi relaţiile îmbătrânesc, dar şi comportamentele se transformă! Esenienii spun că această oglindă pe care ne-o pun părinţii în faţă ne arată şi aşteptările, respectiv credinţele noastre cu privire la Creator. Este posibil astfel să considerăm, prin transfer, că nu suntem suficient de buni sau că nu am făcut totul suficient de bine în ochii lui Dumnezeu. Când îţi vezi părinţii iubitori, înţelepţi, dispuşi să-şi arate vulnerabilitatea sau puternici, cinstiţi şi toleranţi – aceasta este şi aşteptarea noastră de la Creator. Dar când le vezi şi părţile negative – ele reflectă credinţa ta că aşa eşti şi tu în ochii Creatorului. Şi câtă suferiţă îţi creezi astfel singur! Dar, dacă cineva v-ar spune că mai aveţi doar un singur minut de trăit, ce aţi alege să-le spuneţi în acel moment părinţilor? Că sunteţi bine, împăcaţi, fericiţi şi ştiţi că sunteţi iubiţi, că aţi vrea ca ei să nu sufere şi să ducă o viaţă cât mai fericită până când vă veţi reîntâlni, nu-i aşa? Înseamnă că sunteţi iubire, recunoştinţă, iertare, altruism, bunătate… Asta eşti şi în ochii lui Dumnezeu! De asemenea, dacă aţi avea acel minut să îi ascultaţi pe ei, ce aţi alege să vi se spună? Poate „te iubesc”, „mulţumesc”, „vino acasă” sau poate „te-ai descurcat de minune, sunt mândru de tine!”.  Şi de aici începe vindecarea! Aceste afirmaţii pun degetul pe rană! Aţi găsit suferinţa! Vedeţi unde apare efectiv un disconfort fizic când le rostiţi şi exact acel aspect trebuie vindecat! Vindecaţi relaţia cu părinţii voştri pământeni şi se vindecă automat şi relaţia pe care voi aţi stabilit-o cu Părintele Divin. Felicitări! Ai învăţat a cincea lecţie!

(va urma)

@driana

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cele şapte oglinzi eseniene (partea a doua)&8221;

  1. Pingback: Cele şapte oglinzi eseniene (partea a III-a) | ADRIANA MANOLICĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s