Cele şapte oglinzi eseniene (partea I)

alchemy-illuminated-mirror-1Recunosc că am asociat pentru prima dată esenienii cu manuscrisele găsite la Marea Moartă. Niciodată nu m-am obosit să aflu mai multe despre ei. Au ajuns totuşi până la mine crâmpeie din vasta lor cunoaştere, iar acum le propag şi eu mai departe. Am urmărit un documentar realizat de Gregg Braden despre cele 7 oglinzi eseniene şi în cele ce urmează voi detalia înţelepciunea fiecăreia dintre ele.

Esenienii ne spun că întreaga noastră viaţă este o succesiune de lecţii, iar profesori ne sunt toţi ceilalţi oameni cu care destinul ne pune faţă în faţă. Fiecare lecţie este, de fapt, o oglindă – pentru că scopul suprem este auto-cunoaşterea („Cunoaşte-te pe tine însuţi” se spune încă din antichitate!).

Tot ce se întâmplă în interiorul nostru, tot ce am devenit până la un moment dat, se reflectă în universul nostru imediat care ni se prezintă ca o oglindă. Atragem oameni şi întâmplări ca un magnet, ei fiind reflexia în care noi trebuie să ne recunoaştem şi să ne înţelegem. Abia când ne regăsim pe noi înşine în acele oglinzi, putem merge mai departe, spre altă lecţie-oglindă.

Mi s-a părut fascinantă teoria, aşa că m-am decis să prezint mai jos toate cele şapte oglinzi eseniene şi lecţiile din spatele fiecăreia.

  1. Prima oglindă este oglinda prezentului tău imediat, adică arată ce gânduri, emoţii sau stări îţi guvernează existenţa în timp real. Dacă tu eşti bucurie, vezi în jurul tău doar bucurie. Dacă tu zâmbeşti, vei remarca imediat că ceilalţi îţi zâmbesc la rândul lor. Este posibil să fie chiar datorită zâmbetului tău. Tu ai „schimbat” realitatea după chipul şi asemănarea ta. Dar este, de asemenea, posibil să fii extrem de grăbit şi stresat şi să remarci că toţi din jurul tău sunt lenţi şi irascibili. Sau poate ţi s-a întâmplat să te aşezi la un rând care ţi s-a părut mai mic, grăbit fiind, dar să remarci că se dovedeşte a fi, de fapt, cel mai lent, aşa că te muţi la un alt rând, care subit devine lent şi el… Te regăseşti în situaţiile de mai sus sau în altele asemănătoare? Atunci întreabă-te: ce lecţie primeşti chiar în acel moment? Ce vrea să îţi spună Universul? Uită-te în „oglindă” şi te vei vedea pe Tine. Atragi oameni şi evenimente corespunzător nivelului tău de vibraţie. Dacă simţi că „toate ţi se-ntâmplă numai ţie”, iată ce trebuie să faci: Opreşte-te. Apoi respiră. Observă-ţi corpul, ascultă-ţi inima, opreşte-ţi gândurile. Priveşte-te cu compasiune şi blândeţe. Iartă-te şi … reacţionează cu creativitate. Ce te-ar face cu adevărat fericit cu resursele pe care le ai în acest moment? Ştii, visul e cu tine oricând şi e cea mai ieftină resursă! Prezentul depinde te tine. Tot ce trebuie să faci este să-l trăieşti aşa cum vrei! Felicitări! Ai învăţat prima lecţie!
  2. A doua oglindă ne arată la nivel subtil ce judecăm în mintea noastră, ce dezaprobăm conştient sau nu. Poate judeci la alţii minciuna. Este posibil să dai peste câţiva mincinoşi, până realizezi că Universul ţi i-a scos în cale ca să te înveţe să nu îi mai judeci pe alţii. De multe ori te auzi, poate, zicând: „Eu niciodată nu aş putea să fac aşa ceva!” şi nu trece mult timp până când tu însuţi pici în capcana judecăţii tale: te vezi făcând fix acelaşi lucru. Noi, românii, avem o variantă minunată de explicare a aceste „oglinzi”: spunem că ne-a smerit Dumnezeu! Dacă te regăseşti în situaţiile de mai sus sau altele asemănătoare, întreabă-te: ce lecţie primeşti chiar în acel moment? Ce vrea să îţi spună Universul? Uită-te în „oglindă” şi te vei vedea pe Tine. Opreşte-te. Apoi respiră. Observă-ţi corpul, ascultă-ţi inima, opreşte-ţi gândurile. Priveşte-te cu compasiune şi blândeţe, priveşte-i şi pe ceilalţi la fel şi … reacţionează cu creativitate. În loc să-i judeci, mai bine zâmbeşte-le şi oferă-le o mână de ajutor! Puteai fi chiar tu în locul lor, pentru că orice e posibil – doar e o „oglindă”! Felicitări! Ai învăţat a doua lecţie!
  3. A treia oglindă ne arată părţi din felul nostru de a fi care au fost pierdute, uitate sau ni s-au luat de către cei ce au putere asupra noastră. De-a lungul existenţei, experimentăm viaţa, creştem şi lăsăm în urmă sau dăm cu bună-ştiinţă părticele de suflet, creând seanzaţia de gol sufletesc. Când întâlneşti o altă persoană, de multe ori străină, în care recunoşti piesele lipsă, simţi o atracţie deosebită, simţi că vrei să stai pe lângă ea sau că te simţi bine în preajma ei. Nu este dragoste la prima vedere, deşi uşor poţi cădea în această pseudo-percepţie! Este felul Universului de a-ţi arăta ce parte din suflet îţi lipseşte. De exemplu, cândva ai fost credul şi inocent, acum „ţi-a trecut”, dar când recunoşti aceste părticele pierdute în altă persoană, simţi subit simpatie. Poate că sufletul tău tânjeşte să redevină inocent şi credul. Poate copilul tău interior, care e inocent şi credul, este ignorat. Dacă simţi astfel de senzaţii când priveşi în ochi o altă persoană, întreabă-te: poate fi o conştientizare privind o părticică pierdută din tine? Poate fi ceva ce îţi aminteşte de copilul tău interior? Întreabă-te ce anume din ce vezi în acea persoană îţi trezeşte un sentiment de familiaritate – ceva ce ai pierdut, ţi-a fost luat sau la care ai renunţat? Vei fi uimit ce ţi se va returna subit!  Felicitări! Ai învăţat a treia lecţie!

(va urma)

@driana

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Cele şapte oglinzi eseniene (partea I)&8221;

  1. Pingback: Cele şapte oglinzi eseniene (partea a doua) | ADRIANA MANOLICĂ

  2. Pingback: Cele şapte oglinzi eseniene (partea a III-a) | ADRIANA MANOLICĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s