Izvorul cuvintelor

1549559_10152153133327162_735516663_nMerg pe stradă şi ascult. Nu doar foşnetul frunzelor şi ciripitul păsărelelor… Aş vrea eu! Aud vocea oraşului  şi forfota vieţii după canoanele secolului al XXI-lea. Aud vorbele oamenilor şi le ascult fără să vreau, pentru că îmi străbat scutul meu de protecţie cu un scop. Poate pentru a primi un nou subiect de meditaţie. Poate pentru a scrie despre ele. Poate doar pentru a fi uitate mai apoi.

Poţi spune atât de multe despre un om doar ascultându-l cum vorbeşte! Dacă vorbeşte mai rapid sau mai lent; dacă lungeşte silabele din finalul propoziţiilor ca într-un cântec sau dacă le adânceşte cu un accent; dacă vorbeşte coerent sau într-o salbă de „ă”-uri; dacă termină propoziţiile celuilalt; dacă mănâncă din cuvinte sau vorbeşte clar… Uneori nici nu mai ascult sensul cuvintelor. Mă opresc doar la modul cum sunt spuse şi înţeleg mult mai multe. Dar, când le combin – verbal, cu non verbal şi paraverbal – obţin energia cuvântului, care variază între polul negativ: „furtuna perfectă” ce biciuieşte sufletul celui ce primeşte mesajul şi polul pozitiv: aripile îngerilor care îl înalţă spre cer!

Hai să ne dorim soarele şi înaltul cerului! Ne-am săturat de nori şi de furtuni! Hai să folosim în mod deliberat cuvinte frumoase! Hai să ne dorim ca şi celălalt să fie fericit! Nu poţi dori în mod deliberat ca celălalt să sufere, pentru că imediat, prin legea atracţiei, ce-i doreşti celuilalt vei primi şi tu. Sau, dacă acea persoană îţi este indiferentă, deci îi vorbeşti în consecinţă, indiferent rămâi şi Universului. Singura forţă care modelează lumea este iubirea. Vorbeşte-i celuilalt ca şi cum l-ai iubi. Oare ce cuvinte vei folosi? Cum le vei spune? Cum vor vibra cuvintele tale în inima lui? Dacă nu poţi iubi pe toată lumea, atunci consideră că celălalt eşti chiar tu. Dacă ar fi să-i reproşezi ceva, înseamnă că-ţi reproşezi chiar ţie. Deci, cum ai face-o? Te-ai certa şi te-ai umili? Ai folosi cuvinte grele? Ai scoate flăcări pe nările ego-ului tău rănit? Ai da poate şi o palmă şi ai avea certitudinea că celălalt va înţelege că a fost din dragoste? Tu cum ai vrea să ţi se vorbească? Câte reproşuri poţi îndura? Ce cuvinte te-ar face să plângi? Ce cuvinte te-ar lipi de pământ? Scoate-le din minte! Reinventează-ţi vocabularul şi plămădeşte-l în inimă.

Aş vrea ca atunci când mai aud oamenii vorbind să mă simt purtată pe aripi de îngeri. Aş vrea ca şi eu să mă aud cu urechile celorlalţi şi să învăţ să vorbesc frumos. Aş vrea să ne deschidem cu toţii inimile şi să le lăsăm pe ele să vorbească în locul nostru. Şi, atunci când cineva vorbeşte totuşi urât, toată lumea să-l îmbrăţişeze. Să transformăm cu toţii negativul în pozitiv prin iubire.

Ne oglindim atât de bine în vorbele ce le rostim! Cuvintele sunt energie ruptă din noi. Dar noi suntem energie ruptă din Divinitate. Deci cuvintele trebuie să sfinţească şi să înalţe. Hai să reînvăţăm să vorbim!

@driana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s