Mamă, lasă-mă să greşesc!

lion-love-cubResponsabilă! Acesta este cuvântul care caracterizează orice mamă, pentru că vrea tot binele din lume pentru puiuţul ei. Dacă totuşi ceva rău se întâmplă, în inima ei se simte ea vinovată, pentru că nu l-a protejat suficient. Şi, culmea! Le bagă şi celorlalţi în cap această idee, pentru că ea, asumându-şi orice vină, îi exonerează pe toţi de propriile lor vini. De ce? Pentru că ea se simte aşa, se analizează şi se raportează la alţii, cică mai „normali”!

Mama se simte vinovată dacă a încălzit laptele prea mult sau prea puţin. Ea este de vină dacă răceşte copilul, pentru că nu l-a îmbrăcat corespunzător. E vina ei dacă el nu are tot ce-i trebuie în ghiozdan, pacheţelul de mâncare sau bani de buzunar. Dacă are hainele murdare, şifonate sau chiar rupte e deja catalogată de toţi ca fiind tare neglijentă! Nu mai spun ce criticată e dacă puiul nu e roşu în obrăjori, dacă e slăbuţ sau dacă e mai mic de statură decât ceilalţi copii! Cred că am găsit vinovatul universal: e mama!

Şi acest vinovat trebuie să supravieţuiască! Trebuie să aibă ajutoare pentru a trece toate examenele zilnice: examenul propriei conştiinţe şi al reproşurilor celorlalţi. Atunci, mai cere ajutorul, mai roagă sau chiar porunceşte, depinde de cât de gravă e problema! De ce? Pentru că duce prea mult şi nu mai suportă încă o vină! Dar tocmai aici greşeşte. Pentru că vina trebuie întotdeauna împărţită. Copilul e murdar. Dar ce?! L-am murdărit eu?! Copilul nu are tot ce-i trebuie în ghiozdan. Dar ce?! E ghiozdanul meu?! Cât despre cât de slabi sau cât de palizi sunt… păi, eu cum sunt?! Poate aşa-i sămânţa!

Oricum, zilele acestea Mihai mi-a dat o frumoasă lecţie de viaţă! Stau cu gura pe el de o lună să se tundă. L-am îmbiat cu ideea că îl programez eu, îl duc până acolo, ba chiar  – când am văzut că nu vrea – m-am oferit să îl tund eu, că tot sunt „tunsăreasa” familiei. Degeaba! Acum, pentru că are o ditamai claia de păr, au început şi alţii să îi spună şi să mi-o reproşeze mie mai voalat sau chiar de-a dreptul. Iar eu, încărcată cu încă o vină, ce puteam face?! Să mai insist, să îl mai rog, să îi poruncesc… Pe toate le-am făcut. Tot degeaba! Până când Mihai m-a anunţat clar şi răspicat că s-a decis să îşi lase părul să crească, să vadă şi el cum este. Stupoare! Stupoare la pătrat!!! Dar imediat a mai adăugat, fără să mă lase să-l contrez: „Mama, ştiu ce vei spune! Ştiu că tu consideri că e greşit, dar lasă-mă pe mine să-mi dau seama! Când aş putea să-mi las eu părul lung? Când voi fi la facultate?! Când voi dori să mă angajez?! Să mă dea pe uşă afară că nu arăt ca ceilalţi?! Acum e timpul să încerc, să experimentez! Dacă tu îmi interzici, m-aş întreba toată viaţa cum ar fi fost dacă… De ce să am regrete mai târziu că am avut o ocazie şi m-am temut să încerc! Lasa-mă să încerc! Şi dacă greşesc, lasă-mă să greşesc! Eu trebuie să învăţ pe pielea mea, nu pe pielea altora!”

Dragul meu Mihai, când pui aşa problema, mă întreb cum am putut greşi eu până acum?! Cât de multe ar fi trebuit să te las să experimentezi, dar te-am protejat excesiv?! Dar acum mi-am învăţat lecţia, mai bine zis tu mi-ai explicat-o aşa de frumos, că nu pot să nu o înţeleg! Te las să încerci. Şi ştiu că nu greşeşti, pentru că astfel înveţi şi creşti din propriile tale lecţii. Mulţumesc că mi-ai deschis ochii!

Dar, totuşi, dacă te răzgândeşti… 🙂 Ufff! Tot mamă rămân!

@driana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s