Și eu te iubesc!

80356940Sunt mamă de adolescent. Ce păcat că „Barza” nu lasă odată cu copilul şi un manual de utilizare! Să ştii la ce să te aştepţi, dar mai ales cum să fii un părinte bun…  Sunt prima care recunoaşte că am mari lipsuri, dar ăsta e un lucru bun, pentru că am speranţe de îndreptare!

Mihai îmi serveşte mereu mici porţii de „răutate adolescentină”: răspunsuri în doi peri, ochi daţi peste cap, îmbufnări, răzvrătiri. Eu, fiind poate nu chiar colerică, dar măcar sangvină, simt cum îmi fierbe sângele în vene şi mai răbufnesc în tirade aşa-zis motivaţionale. El îmi răspunde, mereu îmi răspunde! Mereu vrea să aibă ultimul cuvânt! Eu îi spun că asta mă enervează şi el trebuie exact atunci să mai adauge măcar o silabă! Plecăm îmbufnaţi, eu regret, el regretă…  ping-pong mamă-fiu. Atunci aştept să ne mai calmăm şi mă duc la el să ne împăcăm. Îi explic ce mult înseamnă pentru mine acel ceva, îi spun cât de mult îl iubesc şi că nu vreau ca el să fie nefericit şi apoi „negociem” o soluţie de ieşire din criză.

Aşa s-a întâmplat pentru a nu ştiu câta oară şi acum vreo două luni. Chiar nu mai ştiu care a fost atunci mărul discordiei. Cert este că Mihai a plecat în camera lui şi a trântit uşa. Primul meu impuls a fost să merg la el să „îi spun vreo două”, dar m-am gândit că el exact la asta se aştepta. Nu aş fi făcut decât să îi „confirm” că sunt o mamă „rea” şi pusă pe harţă. Atunci m-am gândit să-l surprind, să-l debusolez, să schimb strategia. Am deschis uşa. El era, exact aşa cum mă aşteptam, în mijlocul camerei, cu faţa spre uşă, aşteptându-mă cu mâinile în şold. Poziţie de dominare, vrea să ocupe mai mult loc, să pară mai mare, îmi spun instantaneu! Deformaţie profesională… Dacă mereu îmi analizez studenţii şi le atrag atenţia asupra acestor aspecte, văd că asta fac şi în viaţa de toate zilele. Nu am spus nimic, doar mă uitam la el, ştiind că nu va rezista mult şi va face el primul pas. Eu doar aşteptam calmă momentul. Atunci a întrebat „Da?! Ce-i?!” Asta am aşteptat! Această întrebare, pusă pe un ton uşor răstit, chiar autoritar şi nervos. Îi vedeam în ochi frustrarea. Deja se considera o victimă neînţeleasă a unei mame prea autoritare! Atunci i-am răspuns pe un ton cât am putut eu să îl scot de calm, de cald, în care am pus toată iubirea mea de mamă: „Şi eu te iubesc!” Apoi am plecat în camera mea. Dar în fracţiunile alea de secundă în care mă întorceam am văzut pe faţa lui o uluire totală! După câteva minute a venit după mine, s-a aşezat alături şi mi-a spus pe un ton calm „Mamă, învaţă să ai răbdare cu mine! Nu am mai fost adolescent până acum!”

Continuarea … pe Catchy!     🙂

@driana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s