Bătaia nu e ruptă din Rai!

63169_524087867602235_693925566_nPrivesc o statistică din care rezultă că 68% dintre copiii români declară că sunt bătuţi de părinţii lor, în timp ce doar 38% dintre părinţi recunosc acest lucru! Mai mult, se pare că, dintre toţi copiii europeni, ai noştri sunt cei mai nefericiţi!

Atunci cred că toţi trebuie să spunem în gura mare: suntem părinţi români şi avem o problemă! De mentalitate! Oare suntem cu adevărat conştienţi de ceea ce se întâmplă? Luăm prea uşor ca scuză ce a spus Creangă acum mai bine de 100 de ani, că bătaia e ruptă din Rai. Să ne aducem aminte de Calul Bălan (scaunul de pedeapsă, nu berăria), de Sfântul Nicolae (biciul, nu Sfântul care a dat şi hramul bisericii din Humuleşti) şi de răspunsul lui Nică la aplicarea “corecţiilor corporale”: a fugit de la şcoală şi le-a spus părinţilor că nici mort nu se mai întoarce! Deci … cam cât de tare recomanda Ion Creangă – el însuşi învăţător – bătaia ca formă de educare? I-aş întreba umil, pe acei părinţi care citează din Creangă, ce alte vorbe de duh ale acestui Homer al literaturii noastre mai ştiu şi de ce taman asta le-a rămas în cap?

Eu cred, cu toată fiinţa mea, că fiecare copil este un dar de la Dumnezeu şi că ne este infinit superior în Duh, deci cu mult mai mult decât ne este inferior în statură. Eu ştiu că fiecare astfel de corecţie, ce vine din partea celor mai dragi persoane din viaţa lui, îi lasă cicatrici groaznic de adânci şi că îl transformă din ceva divin, pur şi luminos, în ceva opac, perfect “integrat” în cenuşiul lumii noastre.

Şi eu mă număr printre cei 68%…  Am fost disciplinată cu palma. Şi, culmea, am crescut cu ideea că aşa este normal: orice năzbâtie trebuie imediat şi aspru corectată! Chiar ţin minte perfect un drum lung cu trenul alături de Mircea, cumnata şi fratele meu când, din vorbă-n vorbă, am ajuns la subiectul delicat al bătăilor ca formă de educare a copiilor. Declaram sus şi tare că la fel voi face şi eu când voi fi mamă. Fratele meu (şi el exponent al celor 68%…) m-a ascultat cu atenţie şi mi-a replicat frumos cum numai el ştie să o facă: Nu ai învăţat nimic din experienţa ta şi, astfel, ai toate  şansele să o repeţi. Văd cu tristeţe că nu ai ales să te transformi în ceva mai bun. Înţelept frate mai am!

Deci aşa gândeam înainte de a deveni mamă. Dar, în momentul în care mi-am luat pruncul în braţe şi ne-am privit intens în ochi, am simţit că Dumnezeu Însuşi mă priveşte prin ochii lui Mihai. Atunci am ştiut că nimic nu va mai fi la fel! Am ştiut că viaţa mea îi aparţine şi că voi fi alături de el până în pânzele albe! El m-a contaminat cu dragostea lui şi m-a învăţat cum să îl cresc mai bine. Iar Dumnezeu m-a binecuvântat cu încă doi bulgăraşi de lumină! Şi tare cred că nu mi i-a dat ca să-i bat!

Sfatul meu: uitaţi-vă mai des în ochii copiilor voştri. Veţi descoperi ceva magic şi vă veţi regăsi şi pe voi. Ei, cam cât vă vine… în general… să vă luaţi la palme?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s