„Acadelele sunt pentru copii bogaţi!”

11949497_899457876787456_2522863110384114518_nÎntr-o zi, după ce am terminat-o cu „ştiinţa”, m-am îndreptat alene spre casă. Îmi propusesem să îmi umplu privirea de frumuseţile toamnei. Eram atentă la frunzele ce se agăţau de copaci ca nişte decoraţiuni tomnatice sau îmi târâiam paşii şi şutam voios în grămăjoarele adunate pe trotuare. Îmi tot spuneam ce frumoasă e viaţa şi trăiam o stare de fericire! Deodată, plânsetul unui copil m-a trezit şi m-am uitat cu îngrijorarea unei mame în jur: era o fetiţă frumuşică foc, creţulină şi cu năsucul zbârcit de suferinţă. Mama o trăgea de mânuţă şi îi spunea ceva ce m-a înlemnit: „Nu pot, draga mea! Acadelele sunt pentru copiii bogaţi! Noi nu avem bani!” Nu erau nervi în vocea bietei mame, nu era dojană. Era, însă, o tristeţe resemnată… Şi pentru că fetiţa nu se oprea din plâns, a fost luată de mămica ei în braţe şi aşa îmbrăţişate amândouă s-au îndepărtat…

Am fost foarte bulversată. Nu mi-am permis să o opresc şi încă mă mai întreb dacă nu ar fi trebuit să o fac… Cât costă o acadea?! 50 de bani! 50 de bani!!! Şi nu cred că biata mămică dorea să îşi chinuie fetiţa spunându-i acele cuvinte… Ce tristă poate fi copilăria uneori… Şi nu e deloc drept!

Acum, când scriu aceste rânduri, îmi vine în minte un episod similar, petrecut acum câţiva ani. Era iarnă şi am auzit o mamă spunând copilului ei: „Nu te mai da pe gheaţă. Îţi strici ghetuţele şi nu am bani să îţi cumpăr altele!…” Iar copilul se uita cu jind la micile porţiuni de gheaţă, neavând bucuria să le „încerce”. Păi, care mai e farmecul iernii?! Ce tristă poate fi copilăria uneori… Şi nu e deloc drept!

Şi parcă nu poţi să fii fericit când există atâta suferinţă în jur… Nu aşteptaţi să vină sărbătorile de iarnă pentru a fi buni! Bucuraţi-i pe cei mici! Nu vă gândiţi doar la voi şi la fericirea voastră! Fiţi fericire, dar creaţi fericire şi celor din jur! Mai avem timp să fim buni, mai avem timp să ne dăm seama că rostul nostru pe Pământ este legat de al celorlalţi. Hai să începem chiar de azi! Cum ar fi dacă am lua o acadea şi am da-o unui copil nevoiaş (dar numai cu permisiunea mamei lui!). Cine ştie? Poate e chiar acea fetiţă şi poate năsucul ei va fi luminat de data asta de un zâmbet! Un zâmbet mare cât tot Universul!

@driana

Si pe Catchy!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s