Marea Axiomă

941574_441276379302651_1581655969_n[1]Niciodată nu suntem mulţumiţi! Exemple sunt nenumărate, dar cele mai la îndemână sunt cele de sezon: Dacă e cald – de ce este cald?! Dacă nu e zăpadă – de ce nu e zăpadă?! Dacă e zăpadă – de ce e zăpadă! Starea de nemulţumire e normală şi chiar benefică. Putem progresa numai pentru că nişte „nemulţumiţi” au avut curajul să gândească o schimbare. Iar alţii vor fi nemulţumiţi la rândul lor din cauza acelei schimbări! Şi tot aşa!

Ei, şi eu, ca mamă, remarc cum găsesc hibe celei mai importante axiome din lume: „Copiii mei sunt perfecţi!”. Ca o „cioară” veritabilă, spun mereu cât de grozavi sunt puii mei. Dar ca mine sunt toate mamele. Suntem o planetă populată de „ciori” – şi nu mă refer la culoarea pielii! Ziceam mai sus că, totuşi, mai am mici scăpări, mici răbufniri de nemulţumire: de ce nu e şi copilul meu ca X…, de ce nu face şi el aşa… Uităm atunci de Marea Axiomă şi începem cicăleala!  De ce eşti lent, de ce nu munceşti mai mult, de ce eşti timid, de ce nu îndrăzneşti mai mult… Sunt ferm convinsă că, în contrapartidă, există măcar o mamă pe lumea asta care vede şi ea hibe în perfecţiunea puiului ei, dar că sunt exact în oglindă: de ce eşti aşa de iute, de ce lucrezi la ora asta, de ce eşti aşa de tupeist… Şi fiecare are un alt exemplu de „aşa da”, exemplu – care în ochii mamei lui este şi el „perfectibil”. Ce uită toate mamele: Marea Axiomă – „Copilul meu este perfect!”

Iată că în „marea perfecţiune” a lui Mihai găsesc multe hibe, dar cel mai mult mă doare că este aşa de timid. Văd în jur atât de mulţi copii tupeişti – că aşa sunt ca generaţie – încât îmi zic că el este atipic şi mă doare că este aşa. Trag cu ochii la unul sau la altul şi am ajuns să îmi spun că mi-aş dori şi eu ca Mihai să aibă o ieşire, o abatere, să mă cheme şi pe mine la şcoală pentru aşa ceva. Dar, când vine vorba despre el, Domnul Diriginte mereu îl laudă că e corect, politicos, cuminte, ascultător… Câte „hibe”! Şi cum Universul nu ştie de glumă, iată că într-o frumoasă zi de primăvară vine Mihai şi îmi spune că sâmbătă avem şedinţăcu părinţii. Motivul: „au devastat” clasa. Stupoare!!! Copilul meu perfect?! Subit am uitat de hibele de mai sus! Mintea mea s-a resetat pe Marea Axiomă! Mi-a mai venit inima la loc când am auzit că „alţii” – acei „alţii” care anterior erau „perfecţi” pentru mine – au distrus ornamentele de Crăciun şi bradul, zicând că sunt „expirate”. „Şi tu ce ai făcut în timpul ăsta?” „Am ajutat la curăţenie.” Degeaba am încercat să aflu detalii, „vinovaţi”, nominalizări… L-am întors pe toate părţile, cu întrebări una mai voalată decât alta, directe sau indirecte… Mă străfulgera cu ochii lui cenuşii şi mi le para pe toate, una câte una, cu un zâmbet discret în colţul gurii, fără niciun reproş, fără nicio ironie, cu calm şi chiar cu înţelegere. Parcă el era părintele, iar eu copilul curios! L-am întrebat atunci direct: „Dar A., colegul tău de bancă, în ce tabără a fost?” Aici a fost un pic ofensat şi mi-a spus ca un avocat la bară: „El niciodată nu ar face aşa ceva! El construieşte, nu distruge!” Atunci am înţeles să nu mai insist. Nu el a făcut daunele, nu e de acord cu „distrugătorii”, dar nu îi va arăta cu degetul, ci va ajuta la minimizarea pagubelor! Şi el e un constructor!

Sunt ca măgarul între două căpiţe, ambele „perfecte”. Spre care să mă îndrept? Dragul meu băiat „imperfect”! Aşa „imperfect” cum eşti, eşti perfect pentru mine! Să nu uit niciodată asta! Să nu mai uit niciodată Marea Axiomă!

@driana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s