Tirania lui TREBUIE

unnamedCred că unele cuvinte ar trebui să aibă utilizarea restricţionată aidoma medicamentelor care au nevoie de prescripţie. Mai răruţ, că-i mai drăguţ! La fel cum unele cuvinte ar trebui interzise şi şterse din dicţionare! Să rămână numai cuvintele frumoase. Numai cuvintele de vibraţie înaltă, care simţi că te ridică.

V-aţi gândit vreodată cât de greu pică la stomac cuvântul trebuie? Te limitează! Te închide într-o cuşcă şi apoi aruncă cheia! Îl folosim pentru a fixa reguli şi, vorba aia: „dacă-i musai, cu plăcere!”. Am remarcat cu uimire că îl folosesc şi eu cam des. Ba, pentru a vedea cât mai clar amploarea fenomenului, mi-am propus să mă pişc de mână de câte ori mă aud spunându-l. Dar am renunţat! Nu de alta, dar eu mă învineţesc tare repede! Mă simt de parcă mi-am construit un zid din cărămizi cu care mi-am făcut prizonier copilul interior, iar pe fiecare cărămidă scrie trebuie! Trebuie să… trebuie să… trebuie să… Mi le spun mie şi atunci îmi cresc zidul propriu. Le spun celor dragi şi ridic ziduri în ei, dar şi între mine şi ei. Le spun studenţilor şi îi izolez în interiorul lor. Cuvântul trebuie distruge iniţiativa, imaginaţia, ludicul şi curiozitatea. Distruge plăcerea vieţii şi construieşte automatisme. Oamenii devin roboţi care ascultă de comenzi mecanice. Ni se spune că asta înseamnă maturitate, dar de fapt e moartea spiritului.

Însă iată că frumoasa mea limbă română îmi oferă alternative optimiste, aducătoare de libertate. Ele sparg cărămizile şi îmi lasă copilul interior să zburde. Mi-am propus să înlocuiesc teribilul trebuie să cu pot să. În loc de „Trebuie să fac tema.” să spun „Pot să fac tema.”  În loc de „Trebuie să fac mâncare.”, aş spune „Pot să fac mâncare.”. În loc de ar trebui să fac ceva, mai bine spun aş putea să fac ceva. Nu îmi impun, ci îmi dau voie să…, îmi permit să…. În fond, am primit un dar sublim: liberul arbitru, care îmi dă voie, nu mă limitează! Dacă acest cadou divin îmi spune că pot să…, cine poate să vină să-mi spună că trebuie să….

Copilul meu interior poate că stă îmbufnat în spatele unor ziduri groase de izolare. Dar îi voi vedea din nou cosiţele blonde, pentru că voi folosi conştient cât mai multe afirmaţii pozitive şi voi scăpa încet-încet de tirania lui trebuie! Îmi îngădui astfel să redevin eu. Pentru că merit!

@driana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s