Lume! De ce nu-ţi vezi de treaba ta?!

keep-calm-and-stay-assertive-1Azi viaţa mi-a oferit o lecţie valoroasă! Şi nu numai mie. A venit la pachet şi pentru Mihai, deci un 2 în 1!

Să povestim contextul! Mihai (iar!!!!) avea nevoie de încălţări. Abia îşi cumpărase unele noi acum mai puţin de o lună. El şi le-a ales, el le-a probat, el le-a luat. Dar, după ce l-au umplut de sânge, mi-a spus delicat… că avem o problemă… Îmi stătea pe limbă să îi trântesc un „Ţi-am spus eu!!!!” pe un ton „părintesc”, dar m-am abţinut. Cu greu şi numai după ce am numărat în gând până la 10! Să fiu asertivă! Să fiu asertivă! Să fiu asertivă! Numai asta îmi repetam în gând!

Ce-i cu asertivitatea asta?! Să explicăm mai pe româneşte! Într-o situaţie ca cea de faţă, dacă aş fi trântit pe loc tot ce am pe suflet, fără să-mi pese de sufleţelul lui Mihai, aş fi avut ceea ce se cheamă un comportament agresiv. Dar eu am ales să-mi pese, să construiesc alături de el un climat de încredere reciprocă, ce sigur ne-ar fi folosit pe termen lung. Asta înseamnă să fii asertiv. Să rămâi tu cel autentic, recunoscându-ţi starea şi emoţiile pe care le trăieşti, exprimându-le faţă de celălalt într-un mod care să nu jignească, având grijă să-ţi transmiţi propriul punct de vedere. Astfel creezi un climat paşnic.

Ştiţi ce greu îi este unui sangvin să fie asertiv! Incredibil de greu! Dar, cu muncă, orice este posibil. Aşa că i-am spus ceva de genul: „Când îmi spui că ai nevoie de încălţări la nicio lună după ce ţi-ai cumpărat unele noi, recunosc că mă simt bulversată şi, de aceea, devin uşor iritată. Mă gândesc să mergem împreună la cumpărături şi să mă laşi să-ţi explic cum să alegi pe viitor o pereche de încălţări.” Nu ştiu dacă mi-a ieşit ca la carte, dar măcar am încercat. Mihai a răsuflat uşurat şi a acceptat bucuros. Dar, pentru că tare îmi mai place să dau explicaţii, m-am apucat să-i explic diferenţa dintre comunicarea agresivă şi asertivă, arătându-i pe acest caz că a fi asertiv este soluţia! 1-0 runda întâi!

Am intrat prin magazine fără el, prospectând piaţa. El nu ar fi avut răbdarea necesară şi m-ar fi scos din asertivitatea mea! Aşa că l-am dus „la sigur” undeva unde chiar aveai ce alege. Bucuroasă că a acceptat să probeze (foarte rară este această minune!), am cerut numărul lui. Vânzătoarea mă privea cum scot hârtia din interior, cum încerc să deznod şiretul măiestrit încurcat de cei din fabrică  sau cum îl lărgesc eu pentru Mihai. Îi simţeam privirea dezaprobatoare şi bănuiam şi de ce se întâmplă asta, dar am lăsat totul să curgă pe lângă mine… Mihai s-a încălţat, dar şi-a legat cam larg şireturile, aşa că eu, fără să stau pe gânduri, m-am aplecat şi i le-am desfăcut arătându-i cum joacă pantoful pe picior. Apoi i-am strâns eu şiretul, spre imensa dezamăgire a unui grup format ad-hoc în jurul nostru, în frunte cu acea vânzătoare. Toţi erau cam de  vârsta a treia şi au sărit cu gura pe noi în haită, ca lupii. „Ce ai să te faci, măi băiete, când vei fi la Armată?! Tot mama o să vină să te încalţe?!” Mihai a îngheţat! Era aşa ceva de stânjenit şi de încurcat… Şi totul din vina mea, pentru că exact atunci mi-a venit să îi arăt o posibilă eroare, în văzul lumii şi fără să ţin cont de sentimentele lui! Doar singur îşi leagă şireturile de ani buni, nu are nevoie de mine, dar… nu rezulta din context! Atunci am văzut roşu în faţa ochilor. Nu mai puteam să las să curgă pe lângă mine, că ajungea totul la fiul meu şi era prea mult! Aşa că am spus: „Comentariile dumneavoastră ne deranjează foarte mult pe mine şi pe fiul meu. Am aprecia tare mult dacă nu aţi mai continua şi ne-aţi lăsa să probăm încălţările. Mulţumim!” Am încercat eu să o fac pe asertiva, dar chiar nu mi-a ieşit! Cred că scoteam fum pe nări şi tare mă gândesc că şi cuvintele aveau flăcări! I-am privit pe fiecare în parte şi, deodată, nu ştiau cum să-şi ceară scuze şi să încerce să-şi justifice afirmaţiile – dar noi deja treceam la următorul pantof, legat tura asta de Mihai! Pentru că erau perfecți, i-am luat. Nu pot descrie grija cu care fiecare om din grup se oferea să facă ceva pentru noi şi cum ne-au condus respectuos până la ieşire. Dar, deja nu-i mai auzeam. Mă preocupau numai sentimentele lui Mihai. Afară i-am cerut scuze pentru situaţia în care l-am adus fără voia lui, dar el, bătându-mă pe umăr, mi-a spus liniştitor: „Lasă, mamă! Cum aveam să aprofundez ce e aia asertivitate! Sper să-mi şi iasă cândva! Până una-alta, m-am făcut cu nişte încălţări super!”

Acum mi-am revenit şi am şi scris despre asta. Concluzia e certă: uneori e greu să fii asertiv, deşi ai vrea! Uneori eşti doar un om care învaţă din propriile greşeli. Mai eşti şi agresiv, pentru că doar astfel poţi înţelege impactul propriului comportament. Cu Mihai am tot interesul să dezvolt o relaţie armonioasă pe termen lung, dar cu un vânzător mai uit să număr până la 10 şi devin dragonaş. Numai relaţie pe termen lung nu mai construiesc eu atunci. Dar… oare … nu am puzderie de magazine din care pot alege?! Dar… oare … nu există şi vânzători care să mă facă să mă simt bine şi în siguranţă?! Dar… oare … nu predau eu tocmai Comportamentul (uneori aberant) al consumatorului?! Am cumpărat numai pentru că era în interesul fiului meu şi chiar mi s-a părut că fac o concesie uriaşă acelei vânzătoare! Dacă era pentru mine… Acum mă bucur că am îndrăznit să-i spun ceva, deşi ce gândeam avea o intensitate uşor diferită! E bine să-mi amintesc că am emoţii şi să nu le ţin doar în mine şi doar pentru că aşa este politicos sau bine. E bine să îi învăţ şi pe alţii că, uneori, cuvintele lor creează caverne în sufletul celorlalţi!

Of! Of! Of! Lume, lume! De ce nu-ţi vezi de treaba ta?!

@driana

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Lume! De ce nu-ţi vezi de treaba ta?!&8221;

  1. Ce mă bucur să vă redescopăr aici, la câteva sute de kilometri distanță și vreo câțiva ani lumină, exact așa cum vă păstram în memorie. Îmi și închipui scena, parcă îl pot vedea și pe Harap Alb perfect încălțat. Frumoasă lecție și meșteșugite vorbe!
    Știam eu că trebuie să existe astfel de oameni, care învață și nu se sinchisesc să admită că uneori, viața bate teoria!
    Cu drag,
    mă înclin în fața asertivității

    Apreciat de 1 persoană

  2. in Romania paradoxala proprietarii de magazine angajeaza oameni cu 7-8 milioane (chiar si la case mai mari) total dezinteresati si demotivati(uneori fara nici 7 ani de acasa), apoi se plang ca „nu merg vanzarile” , „lumea nu are bani” si nchid afacerea ca cica nu merge. isi merita soarta, mentalitatea este foarte comunista.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s