Din confesiunile unui artist eşuat

andrewcrowley_2621092cDiscutam cu un drag prieten şi îi mărturiseam că tare mi-ar plăcea să fiu cu adevărat înzestrată să creez ceva. Toată viaţa mi-a plăcut să mă imaginez pictând, dar niciodată nu am ţinut un penel în mână, nu m-am aşezat în faţa unui şevalet. Nici măcar nu am încercat! Poate de aceea o încurajez cu toată fiinţa mea pe Mateea să picteze! Parcă mă regăsesc şi eu în pasiunea ei, aşa că îi cumpăr tot felul de pânze, pensoane sau vopsele. Şi cine ştie?! Poate într-o bună zi voi încerca şi eu cot la cot cu ea emoţia pictorului…

Am cochetat cu chitara în copilărie, dar nu reuşeam să apăs suficient pe coarde. Mă chinuia instructorul, îmi apăsa degetele până la sânge că doar-doar obţineam nota dorită, dar ţi-ai găsit! Îmi spunea să îmi iau o riglă cu 3 muchii şi să o strâng mereu între degete, să îmi mai “tăbăcesc” pielea. Nu a mers! Mâinile mele „nemuncite” nu doreau să ajung un mare chitarist! Poate de aceea, când Eva mi-a spus că ar vrea o chitară, i-am povestit mai întâi experienţa mea şi am întrebat-o: “Tu ce ai fi făcut în locul meu?”. Şi se pare că am stat, poate, în calea devenirii unui mare chitarist, pentru că imediat mi-a spus că s-a răzgândit şi că nu îi mai trebuie chitară… Cum îşi mai manipulează părinţii odraslele!!!

Dar, dacă la ceva am fost chiar talentată, atunci am fost la împletit! În clasa a XII-a învăţam (cică) la Geografie pentru admiterea la facultate cu Oana, prietena mea. Ea era turbata rău în ale împletitului, atât de turbată, încât mai arunca în mine cu câte un ghem drept răzbunare că, atunci când o ascultam, nu eram de acord cu munţii pe care mi-i spunea ea. Dar un ghem trebuie să fi fost norocos: m-a făcut să mă apuc de împletit! Şi, dintr-o joacă, a urmat o pasiune care a ţinut toţi anii de facultate. Îmi luam ghemele şi andrelele până şi la şcoală! Prietena mea scria cursul la indigo, iar eu împleteam şi audiam ce spunea profesorul. Ajunsesem să împletesc fără să fie nevoie să privesc la ce lucram, aşa că mă uitam în ochii profesorului, fără ca el să vadă că mâinile mele creau adevărate capodopere! Dar, dacă m-ar fi întrebat orice din ce spunea, sigur aş fi ştiut! Uneori mai scăpam ghemele (lucram cu mai multe culori odată, deci cu mai multe gheme odată) şi, amfiteatrul fiind în trepte, iar eu prin spate, ajungeau ghemele până la conştiincioşii din primele rânduri. Apoi, cu toate chicotelile de rigoare, ghemele mi se întorceau pe sub bănci. Culmea! Am terminat facultatea, neexmatriculată!

Acum, nu mai împletesc… Nu mai am niciun pulover din câte am făcut. Le-am dat pe toate… Şi am rămas cu talentul “nereperat”. Singurul refugiu e Facebook-ul!  Aşa că, nu trageţi într-un artist eşuat!

@driana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s