Privim, dar nu vedem!

34595_102596133128265_6391430_nDecembrie 2015. Moment de bilanţ. Scanez prin amintiri în căutare de lecţii însuşite sau rămase de aprofundat. Sunt multe şi e bine că sunt multe! Înseamnă că am trăit!

Observ că mă tot învârt în jurul unei amintiri, aşa că m-am decis să o scot la suprafaţă şi să-i ascult povaţa. S-a întâmplat vara aceasta. M-am nimerit atunci în mijlocul unei discuţii aprinse între cei trei juniori. După intensitatea decibelilor aş fi zis că e ceartă, dar nu era. Era doar unul din acele momente în care îţi susţii cu patos punctul de vedere. Erau toţi trei aliniaţi în faţa oglinzilor din hol, studiindu-şi intens unii altora culoarea ochilor. Concluzia lor: singura cu ochii albaştri e Eva, Mateea – verzi şi Mihai – cenuşii…

Stupoare! Imposibil! M-am băgat şi eu în joc, dar numai cu intenţia de a-i corecta, de a le demonstra că greşesc! Mărturie aveam imaginile dragi ale copilăriei lor care-mi tot umblau prin cap ca nişte stop-cadre de referinţă. Tot albastrul cerului adânc de vară era în ochii lor! Era… Acum mulţi ani… Acolo se oprise mintea mea şi nu dorea deloc să plece! Mă uitam acum cu nesaţ să regăsesc nuanţa pierdută şi nu reuşeam! Îmi clătinam toată construcţia chipului lor păstrat în memorie şi vedeam în acel moment, ca pentru prima oară, nişte ochi străini dar cumva familiari! A trebuit să le dau dreptate!

Copiii au plecat veseli şi victorioşi spre jocurile lor, dar eu am rămas cu mari semne de întrebare. Cum a fost posibil ca sub ochii mei să se producă o schimbare atât de mare şi eu să nu o observ?! Eu unde am fost?! Zi de zi ne-am intersectat drumurile, zi de zi ne-am vorbit, ne-am văzut, ne-am simţit. Dar ochii mei au văzut numai ceea ce creierul le spunea să vadă. Urechile mele au auzit numai ceea ce creierul le spunea să audă, iar mâinile mele au simţit ceea ce creierul le-a spus să simtă. Creierul a preluat controlul şi mi-a izolat inima!

Şi oare câte schimbări alte s-au mai produs? Copilul pe care îl pregătesc dimineaţa să plece la şcoală e radical diferit de cel ce mă îmbrăţişează seara urându-mi noapte bună. Şi în toate zilele vieţii lor adunate la un loc, oare câte schimbări s-au produs? Observ schimbarea numai când este atât de evidentă, încât sare în ochi! În ochii altora, bag eu de seamă… Că nici măcar în al 12-lea ceas eu nu remarcasem că ochii lor au altă nuanţă decât cea care a rămas în inima mea…

Atunci, vin şi mă întreb: oare cât de bine îmi cunosc eu copiii? Îmi spun ei tot ce au pe sufleţel? Bineînţeles cu nu! Dar fac eu măcar un mic efort să mă apropii de sufleţelul lor? Sau rămân cu imaginea pură a copilului cu gura ştirbă şi ochii de un albastru infinit? Gura lor e acum plină de dinţi, albastrul nu mai e albastru… dar inima lor cum mai este? Ce gânduri circulă prin căpuşorul lor? Ce umbre au apărut pe suflet? Am promis cândva că voi fi trup şi suflet alături de ei şi credeam că mi-am făcut datoria: le-am pus mâncare în faţă, am avut grijă să poarte haine curate şi călcate, i-am ajut la teme atunci când mi-au cerut-o, i-am alintat când mi-am mai adus aminte şi… cam atât! Oare ce lipseşte din lista asta?! Sufletul! Ce am făcut pentru sufletul lor? Când am stat ultima oară suflet lângă suflet? Le-am privit ochii, dar oare chiar i-am văzut? Dacă nu am remarcat schimbarea culorii lor, atunci am reuşit să trec dincolo de privirea lor şi să le ating sufletul?

Îmi era atât de bine să-mi ştiu copiii puri, frumoşi şi sănătoşi! Era atât de reconfortant pentru creierul meu să-i ştie aşa! Dar, poate că măcar eu – mama lor – ar trebui să fiu mai profundă. Pentru că, dacă ceva e sigur neschimbat, atunci e dragostea mea! Ori aceasta e limbajul inimii! Ia să-mi mai las eu inima să mă conducă! Cine ştie ce descoperiri va mai face? Poate vor fi ca cea despre culoarea ochilor! Dură descoperire! Dar e binevenită, pentru că îmi pot trece acum pe lista obiectivelor anului 2016 ceva nou: să scap de superficialitate! Vreau să devin mama pe care copiii mei o merită!

@driana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s