Cele şapte oglinzi eseniene (partea a III-a)

Vezi prima parte a articolului la linkul:

https://adrianamanolica.wordpress.com/2015/08/25/cele-sapte-oglinzi-eseniene-partea-i/

Vezi a doua parte a articolului la linkul:

https://adrianamanolica.wordpress.com/2015/08/25/cele-sapte-oglinzi-eseniene-partea-a-doua/

6. A şase11903812_989900571041834_7159913352986424313_na oglindă este testul întunericului. Esenienii îi spuneau „noaptea neagră
a sufletului”. Ni se aminteşte că viaţa tinde spre echilibru. Natura întreagă, Universul însuşi înseamnă echilibru. Deşi cu toţii afirmăm asta, oare chiar am înţeles cu toţii subtilităţile stării de echilibru? Lumina şi întunericul sunt opuse doar pentru că cineva – chiar TU – le ţii în echilibru, permiţând ca Lumina să fie Lumină şi Întunericul să fie Întuneric. De fapt eşti în echilibru atunci când înţelegi că Lumina şi Întunericul una sunt în tine. Universul te pune în faţa unei situaţii sau provocări dacă şi numai dacă El consideră că deţii toate instrumentele pentru a le depăşi cu graţie şi uşurinţă spre starea de echilibru. Din această perspectivă gândind, un necaz nu este altceva decât o oportunitate de a demonstra – sieşi şi Universului – maestrul din tine. În faţa acestei oglinzi eşti doar TU – cel atât de dăruit – şi nu cel care crezi că eşti prin toate etichetările construite în mintea ta. Ce ţi se cere este să ai încredere în tine şi în viaţă, să faci pasul ştiind că poţi să-l faci, deşi nu vezi prin negura minţii. Chiar dacă pierzi în viaţă tot ce ai crezut că ţi-e mai drag, TU eşti acolo, TU ai în tine tot ce-ţi trebuie pentru a merge mai departe şi a ieşi din abisul întunecat. Dumnezeu nu îţi dă mai mult decât poţi duce! Pentru a învăţa ce este echilibrul, trebuie mai întâi să înveţi ce este dezechilibrul, iar natura din noi tinde spre atingerea stării de echilibru. Dacă te găseşti într-un impas cum nu ai mai experimentat, dacă nu ai pe nimeni care să-ţi arate calea de ieşire şi niciun indicator în faţa ta, înseamnă că experimentezi cea de-a şasea oglindă! Înseamnă că trebuie să-ţi găseşti în interior toate instrumentele pe care Universul s-a asigurat că le ai pentru a depăşi acel necaz. Respiră şi întreabă-te pe TINE, întreabă-ţi corpul, care este calea cea mai potrivită pentru TINE. Tu ştii deja răspunsul. Salvarea e în tine şi te duce spre echilibru. Felicitări! Ai învăţat a şasea lecţie!

7. A şaptea oglindă este oglinda perfecţiunii, care arată percepţia despre sine. Ne este cumplit de greu de înţeles că fiecare lecţie de viaţă, indiferent de rezultatul ei, este perfectă pentru noi. Indiferent dacă ai atins sau nu piscuri semeţe în această existenţă, lecţia este a ta, deci comparaţia cu alţii este inutilă! Această oglindă ne arată că fiecare realizare a vieţii noastre, fiecare aspect al corpului nostru de la un moment dat – toate sunt perfecte şi sunt cum trebuie să fie, pentru că singurul etalon de comparaţie eşti chiar tu. A şaptea oglindă eseniană ne face să punem semnul egal între ce este perfect şi ce este imperfect. Şi dacă vedem totul prin minunea darului vieţii, înţelegem că imperfect este perfect, că asimetric e simetric, că normal înseamnă unic. Întrebarea este: ce standarde îţi impui pentru comparaţie, de ajungi să te simţi inconfortabil cu tine însuţi? De ce sunt necesare ajustări la tine pentru a fi ca alţii? Dacă ţi s-ar da acum un test în care să-ţi evaluezi pe o scară de la 1 la 10 (unde 10 înseamnă excelent 🙂 ) propria percepţie despre capacitatea ta de comunicare, inteligenţa ta, frumuseţea ta, capacitatea de a iubi şi de a oferi iubire sau atâtea alte criterii, ce note ţi-ai da? Dacă îţi dai măcar o notă diferită de 10, înseamnă că te-ai comparat cu un etalon exterior ţie! Înseamnă că i-ai investit pe alţii cu putere de judecată asupra ta. Dar dacă îi analizezi pe alţii după fix aceleaşi criterii şi dai alte note decât 10, înseamnă că vezi totul prin prisma propriei experienţe şi vei spune despre alţii că sunt comunicativi sau nu comparativ cu tine! Inteligenţi sau nu – comparativ cu tine! Frumoşi sau nu – comparativ cu tine… Atunci când te compari cu alţii eşti cel mai rău judecător al tău. Erai perfect pentru tine până în clipa comparaţiei! Priviţi-vă viaţa şi vedeţi care sunt aspectele în care nu sunteţi mulţumiţi de voi. Există două posibile situaţii: fie nu aţi făcut totul pentru rezultat, fie aţi făcut totul, dar v-aţi comparat cu alţii. Reaşezaţi-vă etalonul în interior şi conştientizaţi PUTEREA ce se află în voi: puterea gândului, a sentimentului şi a emoţiei. Folosiţi această PUTERE pentru a vă schimba, dacă ne cazul, percepţia despre sine şi, odată cu ea, vă veţi schimba şi percepţia despre ceilalţi. Felicitări! Ai învăţat a şaptea lecţie!

Aceste şapte oglinzi ale relaţionării cu sine şi cu alţii nu sunt altceva decât introspecţii, dar care ne explică de ce am trăit viaţa aşa cum am trăit-o şi de ce am avut relaţiile pe care le-am avut. Esenienii spun că Universul ne aşază în faţă consecutiv sau simultan aceste oglinzi şi ni le tot aşază până învăţăm în sfârşit ce avem de învăţat. Ne aruncă în viaţă fără preaviz şi ne oferă lecţii, ne scoate în cale oamenii-profesori de care avem nevoie şi, dacă relaţionăm conform temei învăţate acasă, ne vindecăm viaţa şi relaţia/relaţiile.

Îi sunt recunoscătoare minunatului Gregg Braden pentru desluşirea lor şi, pentru că este un film de două ore şi cinci minute  – „prea mult” într-un secol al vitezei, mi-am asumat misiunea de profesor şi am făcut pentru voi un „mic” rezumat în trei părţi. Vă invit să vizionaţi totuşi întregul material, dacă aveţi plăcerea şi disponibilitatea, de aceea îl ataşez la final. De asemenea, poate luaţi în mână şi cărţile acestui fantastic învăţător al vremurilor noastre şi începeţi astfel să vă descoperiţi pe voi înşivă. Felicitări! Aţi făcut acum un mare pas!

@driana

Anunțuri

Cele şapte oglinzi eseniene (partea a doua)

(Vezi prima parte a articolului la linkul:  https://adrianamanolica.wordpress.com/2015/08/25/cele-sapte-oglinzi-eseniene-partea-i/)

4.309103_277988298981222_1505354268_n A patra oglindă corespunde recunoaşterii formelor de dependenţă din viaţa ta. Toată viaţa învăţăm tipare de comportament. Uneori aceste tipare devin de-a dreptul obsesive: tot ce este aparent diferit va fi forţat de către tine să intre în tipar. Dai naştere unei forme de dependenţă comportamentală şi nu neapărat legată de tutun, alcool sau droguri. Există altele, mult mai subtile. De exemplu, setea de putere, patima banilor sau dorinţa de a-i controla pe ceilalţi. Pe măsură ce obţii tot mai multă putere, tot mai mulţi bani sau deţii tot mai mult controlul, renunţi la câte ceva sau chiar la cineva drag – pentru că nu mai încap. Poate fi vorba despre prieteni, colegi sau chiar familie. Dacă remarci la tine un şablon de gândire sau de comportament, trebuie să ştii că el nu a apărut peste noapte. El s-a dezvoltat pas cu pas, îndepărtând astfel, în acelaşi ritm, ceva drag sufletului tău pentru a face loc dependenţei. Frumuseţea acestei oglinzi este că poţi oricând recunoaşte un tipar şi, odată cu el, poţi pune pe hârtie toate renunţările tale. Astfel poţi începe să recuperezi ce ai pierdut şi îţi poţi reaşeza viaţa. Felicitări! Ai învăţat a patra lecţie!

5. A cincea oglindă este oglinda mamei/tatălui . Se pare că este una dintre cele mai importante lecţii de viaţă. Este oglinda pe care părinţii noştri ne-o pun în faţă, în special în timpul copilăriei, în care ne vedem cu aşteptările şi credinţele noastre. Dacă părinţii ne judecă în permanenţă şi ne dau de înţeles că nimic din ce facem nu e bun, este foarte posibil ca acţiunile lor să reflecte tocmai lipsa noastră de încredere în forţele proprii sau convingerea că nu suntem suficient de buni. Această oglindă ne spune mai multe despre noi decât toate celelalte şi ne poate explica de ce am trăit viaţa în modul în care am făcut-o. Dacă ar fi să treceţi pe o foaie de hârtie câte trei calităţi, respectiv trei defecte atât pentru mama, cât şi pentru tatăl vostru – aşa cum îi vedeţi acum, cu ochi de adulţi, este foarte posibil să fie percepţii diferite de cele pe care le-aţi avut în copilărie, dar care vă descriu mai degrabă pe voi decât pe ei. Şi relaţiile îmbătrânesc, dar şi comportamentele se transformă! Esenienii spun că această oglindă pe care ne-o pun părinţii în faţă ne arată şi aşteptările, respectiv credinţele noastre cu privire la Creator. Este posibil astfel să considerăm, prin transfer, că nu suntem suficient de buni sau că nu am făcut totul suficient de bine în ochii lui Dumnezeu. Când îţi vezi părinţii iubitori, înţelepţi, dispuşi să-şi arate vulnerabilitatea sau puternici, cinstiţi şi toleranţi – aceasta este şi aşteptarea noastră de la Creator. Dar când le vezi şi părţile negative – ele reflectă credinţa ta că aşa eşti şi tu în ochii Creatorului. Şi câtă suferiţă îţi creezi astfel singur! Dar, dacă cineva v-ar spune că mai aveţi doar un singur minut de trăit, ce aţi alege să-le spuneţi în acel moment părinţilor? Că sunteţi bine, împăcaţi, fericiţi şi ştiţi că sunteţi iubiţi, că aţi vrea ca ei să nu sufere şi să ducă o viaţă cât mai fericită până când vă veţi reîntâlni, nu-i aşa? Înseamnă că sunteţi iubire, recunoştinţă, iertare, altruism, bunătate… Asta eşti şi în ochii lui Dumnezeu! De asemenea, dacă aţi avea acel minut să îi ascultaţi pe ei, ce aţi alege să vi se spună? Poate „te iubesc”, „mulţumesc”, „vino acasă” sau poate „te-ai descurcat de minune, sunt mândru de tine!”.  Şi de aici începe vindecarea! Aceste afirmaţii pun degetul pe rană! Aţi găsit suferinţa! Vedeţi unde apare efectiv un disconfort fizic când le rostiţi şi exact acel aspect trebuie vindecat! Vindecaţi relaţia cu părinţii voştri pământeni şi se vindecă automat şi relaţia pe care voi aţi stabilit-o cu Părintele Divin. Felicitări! Ai învăţat a cincea lecţie!

(va urma)

@driana

Cele şapte oglinzi eseniene (partea I)

alchemy-illuminated-mirror-1Recunosc că am asociat pentru prima dată esenienii cu manuscrisele găsite la Marea Moartă. Niciodată nu m-am obosit să aflu mai multe despre ei. Au ajuns totuşi până la mine crâmpeie din vasta lor cunoaştere, iar acum le propag şi eu mai departe. Am urmărit un documentar realizat de Gregg Braden despre cele 7 oglinzi eseniene şi în cele ce urmează voi detalia înţelepciunea fiecăreia dintre ele.

Esenienii ne spun că întreaga noastră viaţă este o succesiune de lecţii, iar profesori ne sunt toţi ceilalţi oameni cu care destinul ne pune faţă în faţă. Fiecare lecţie este, de fapt, o oglindă – pentru că scopul suprem este auto-cunoaşterea („Cunoaşte-te pe tine însuţi” se spune încă din antichitate!).

Tot ce se întâmplă în interiorul nostru, tot ce am devenit până la un moment dat, se reflectă în universul nostru imediat care ni se prezintă ca o oglindă. Atragem oameni şi întâmplări ca un magnet, ei fiind reflexia în care noi trebuie să ne recunoaştem şi să ne înţelegem. Abia când ne regăsim pe noi înşine în acele oglinzi, putem merge mai departe, spre altă lecţie-oglindă.

Mi s-a părut fascinantă teoria, aşa că m-am decis să prezint mai jos toate cele şapte oglinzi eseniene şi lecţiile din spatele fiecăreia.

  1. Prima oglindă este oglinda prezentului tău imediat, adică arată ce gânduri, emoţii sau stări îţi guvernează existenţa în timp real. Dacă tu eşti bucurie, vezi în jurul tău doar bucurie. Dacă tu zâmbeşti, vei remarca imediat că ceilalţi îţi zâmbesc la rândul lor. Este posibil să fie chiar datorită zâmbetului tău. Tu ai „schimbat” realitatea după chipul şi asemănarea ta. Dar este, de asemenea, posibil să fii extrem de grăbit şi stresat şi să remarci că toţi din jurul tău sunt lenţi şi irascibili. Sau poate ţi s-a întâmplat să te aşezi la un rând care ţi s-a părut mai mic, grăbit fiind, dar să remarci că se dovedeşte a fi, de fapt, cel mai lent, aşa că te muţi la un alt rând, care subit devine lent şi el… Te regăseşti în situaţiile de mai sus sau în altele asemănătoare? Atunci întreabă-te: ce lecţie primeşti chiar în acel moment? Ce vrea să îţi spună Universul? Uită-te în „oglindă” şi te vei vedea pe Tine. Atragi oameni şi evenimente corespunzător nivelului tău de vibraţie. Dacă simţi că „toate ţi se-ntâmplă numai ţie”, iată ce trebuie să faci: Opreşte-te. Apoi respiră. Observă-ţi corpul, ascultă-ţi inima, opreşte-ţi gândurile. Priveşte-te cu compasiune şi blândeţe. Iartă-te şi … reacţionează cu creativitate. Ce te-ar face cu adevărat fericit cu resursele pe care le ai în acest moment? Ştii, visul e cu tine oricând şi e cea mai ieftină resursă! Prezentul depinde te tine. Tot ce trebuie să faci este să-l trăieşti aşa cum vrei! Felicitări! Ai învăţat prima lecţie!
  2. A doua oglindă ne arată la nivel subtil ce judecăm în mintea noastră, ce dezaprobăm conştient sau nu. Poate judeci la alţii minciuna. Este posibil să dai peste câţiva mincinoşi, până realizezi că Universul ţi i-a scos în cale ca să te înveţe să nu îi mai judeci pe alţii. De multe ori te auzi, poate, zicând: „Eu niciodată nu aş putea să fac aşa ceva!” şi nu trece mult timp până când tu însuţi pici în capcana judecăţii tale: te vezi făcând fix acelaşi lucru. Noi, românii, avem o variantă minunată de explicare a aceste „oglinzi”: spunem că ne-a smerit Dumnezeu! Dacă te regăseşti în situaţiile de mai sus sau altele asemănătoare, întreabă-te: ce lecţie primeşti chiar în acel moment? Ce vrea să îţi spună Universul? Uită-te în „oglindă” şi te vei vedea pe Tine. Opreşte-te. Apoi respiră. Observă-ţi corpul, ascultă-ţi inima, opreşte-ţi gândurile. Priveşte-te cu compasiune şi blândeţe, priveşte-i şi pe ceilalţi la fel şi … reacţionează cu creativitate. În loc să-i judeci, mai bine zâmbeşte-le şi oferă-le o mână de ajutor! Puteai fi chiar tu în locul lor, pentru că orice e posibil – doar e o „oglindă”! Felicitări! Ai învăţat a doua lecţie!
  3. A treia oglindă ne arată părţi din felul nostru de a fi care au fost pierdute, uitate sau ni s-au luat de către cei ce au putere asupra noastră. De-a lungul existenţei, experimentăm viaţa, creştem şi lăsăm în urmă sau dăm cu bună-ştiinţă părticele de suflet, creând seanzaţia de gol sufletesc. Când întâlneşti o altă persoană, de multe ori străină, în care recunoşti piesele lipsă, simţi o atracţie deosebită, simţi că vrei să stai pe lângă ea sau că te simţi bine în preajma ei. Nu este dragoste la prima vedere, deşi uşor poţi cădea în această pseudo-percepţie! Este felul Universului de a-ţi arăta ce parte din suflet îţi lipseşte. De exemplu, cândva ai fost credul şi inocent, acum „ţi-a trecut”, dar când recunoşti aceste părticele pierdute în altă persoană, simţi subit simpatie. Poate că sufletul tău tânjeşte să redevină inocent şi credul. Poate copilul tău interior, care e inocent şi credul, este ignorat. Dacă simţi astfel de senzaţii când priveşi în ochi o altă persoană, întreabă-te: poate fi o conştientizare privind o părticică pierdută din tine? Poate fi ceva ce îţi aminteşte de copilul tău interior? Întreabă-te ce anume din ce vezi în acea persoană îţi trezeşte un sentiment de familiaritate – ceva ce ai pierdut, ţi-a fost luat sau la care ai renunţat? Vei fi uimit ce ţi se va returna subit!  Felicitări! Ai învăţat a treia lecţie!

(va urma)

@driana

Ai credinţă măcar cât un bob de muştar?

Un ploaieînvăţat a fost întrebat odată ce înseamnă să crezi, să crezi cu adevărat. Iar el a dat următoarea pildă: într-un ţinut îndepărtat era o secetă cumplită. Sufereau deopotrivă oameni şi animale, tot ce era verde se uscase, vremurile bune păreau doar o amintire. Atunci, preotul i-a chemat la biserică să se roage împreună pentru ploaie, că din atâtea inimi reunite sigur ruga s-ar fi înălţat mai vârtos spre cer. Bucuroşi, toţi oamenii s-au îndreptat spre biserică, ducând cu ei cărţi de rugăciuni, biblii, cruci şi mătănii. Dar din toţi, doar o singură făptură, o fetiţă, şi-a luat cu ea umbrela! Asta, spunea învăţatul, face diferenţa dintre rugăciune şi credinţă! Toţi veniseră să se roage, erau chiar înarmaţi cu instrumente de lumină, dar ei credeau în rugăciune, nu în rezultatul ei. Ei vizualizau slovele din cărţi, nu picurii de ploaie.

Această pildă mă duce cu gândul la alta, mult mai ştiută, care spune că, dacă am avea credinţă cât un bob de muştar, am spune muntelui „Mută-te!”, iar el atunci s-ar muta.

Nu vreau să spun că ne rugăm prea mult, pentru că, să fim sinceri, chiar nu e cazul, ci că uităm sau omitem să credem. Hai să credem că am primit deja ce am cerut, cu ochii minţii să vizualizăm darul, să fim recunoscători pentru el şi să mulţumim din suflet! Să transformăm verbele din condiţional-optativ în indicativ prezent, din impersonal în personal. Şi să nu le aşteptăm într-un viitor incert, pentru că ele sunt aici, în mintea şi în inima noastră.

Aduceţi umbrela, aşadar! Plouă, nu vedeţi?

(Articol publicat pe Catchy pe 29 septembrie 2014.)

@driana